Noi probabil am provenit dintr-un grup de microbi numiți „Asgard”
Aceasta sună ca ceva din mitologia norvegiană, dar noile evidenţe sugerează că toată viaţa complexă de pe Pământ, inclusiv oamenii, posibil a evoluat de la Asgard – un grup mare de microbi care cândva puteau fi găsiţi peste tot în lume.
Acești microbi au fost numiți după zeii din mitologia norvegiană, Loki, Thor, Odin şi Heimdall, iar un studiu nou sugerează că aceştea ar putea face parte din arborele genealogic al familiei din care noi toți am evoluat.
Acești microbi Asgard ar putea fi chiar cei mai vechi strămoși ai noștri.
Dezbaterile înflăcărate privind modul cum a apărut viaţa complexă pe Pământ durează deja de secole (en).
Pe planeta noastră există trei regate a vieţii (en): bacteriile, archaea (care includ termofilele şi alte extremofile) şi eucariotele.
Noi aparținem ultimei încrengături, eucariotele, la un loc cu toate celelalte forme de viaţă multicelulară, inclusiv animalele, fungii şi protistele.
Eucariotele nu doar sunt mai complexe decât celelalte două încrengături, noi, de asemenea, am apărut mult mai recent.
Vedeţi şi: Au fost descoperite primele eucariote fără mitocondrii
În timp ce bacteriile şi archaea, au apărut ambele cu aproximativ 3.7 miliarde de ani în urmă – nu prea mult timp după crearea planetei – pentru apariția eucariotelor au mai fost necesari încă aproximativ 1.5 miliarde de ani şi nimeni nu știe cu siguranță de unde ele au venit.
Principala ipoteză susține că, la un moment dat, o archaea a găzduit o bacterie şi relația simbiotică dintre acești doi, în cele din urmă, a dus la eucariote.
Bacteria suspectată aparține unei clase numite alphaproteobacteria (en), care pe parcursul timpului a sfârșit-o devenind mitocondrie – „centrala electrică” a celulei.
Dar, până nu demult, nimeni nu a avut nici o sugestie despre speciile de archaea care au înghițit această bacterie.
Şi aceasta este important, deoarece, întrebarea cea mai persistentă şi mare este: a fost un archaeon primitiv care a preluat bacteria sau însăşi archaeon-ul a devenit tot mai complex? A fost această simbioză cauza eucariotismului sau o consecinţă a acesteia?
Aceasta este o întrebare importantă, fiindcă, în cele din urmă, răspunsul ne va spune de unde am venit.
Şi, într-un final, vom fi mai aproape de înțelegerea acestui lucru.
Primul indiciu a venit în 2015, când Thijs Ettema de la Universitatea Uppsala din Suedia, a descoperit un nou tip de archaean numit Lokiarchaeota (en) – sau pe scurt Loki – în sedimentele de la fundul oceanului dintre Groenlanda şi Norvegia.
De fapt, ei nu au găsit nici o celulă a acestui microb, dar au descoperit urme ale ADN-ului său la adâncimi de 2.300 de metri şi o analiză a genomului lor a arătat că ele au fost cele mai apropiate rude alte tuturor eucariotelor, după cum a raportat Ed Yong pentru The Atlantic.
Apoi, anul trecut, o echipă de la Universitatea din Texas, Austin, a găsit urme de ADN a unei forme strâns legate de archaeon, pe care ei au numit-o Thorarchaeota (sau Thor).
Iar acum, într-o lucrare publicată această săptămână în Nature, o colaborare între laboratorul Ettema din Suedia, echipa texană şi alți cercetători din întreaga lume, au fost găsite ADN-uri a mai multor rude a lui Loki în unele din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, inclusiv în Parcul Național Yellowstone, în izvoarele hidrotermale adânci de lângă Japonia și în izvoarele termale din Noua Zeelandă.
Continuând tema, descoperirile au fost numite după numele zeilor nordici, Odin şi Heimdall.
Ca un adaos la Loki şi Thor, recentele descoperiri sunt suficiente pentru a clasifica o nouă „super-încrengătură”, pe care cercetătorii au numit-o Asgard – şi ei spun că noi am provenit direct de la ea sau de la rudele ei foarte apropiate.
Vedeţi şi: Făceţi cunoştinţă cu Luca, stămoşul tuturor fiinţelor vii
„Prin utilizarea noilor metode pentru a obține datele genomului de la microbii care nu pot fi crescuți în laborator, noi am identificat un nou grup de archaeal, care este înrudit cu celula gazdă de la care celule eucariote au evoluat”, a spus Ettema (en).
„Acestea sunt vremuri foarte interesante”.
Găsirea ADN-ului acestor microbi este important, dar surpriza reală a venit atunci când echipa a studiat genele lor mai în detaliu, şi au descoperit unele complexități neașteptate.
Mai multe gene din cadrul speciei Asgard se credeau anterior a fi unice pentru eucariote, aşa gene care răspund de construcția și remodelarea scheletului intern şi transportul moleculelor prin compartimentele celulare.
Aceasta s-ar părea să ne ducă la ideea că aceste Archaea erau deja pe calea lor de a deveni eucariote înainte de a înghiți vreo bacterie, dar echipa sugerează că nu este totul atât de evident – toate aceste gene au fost găsite împrăștiate prin toate aceste patru Asgard archaeane şi nici una dintre ele nu avea setul complet.
„Aceste archaea au fost oarecum pregătite pentru a deveni complexe”, a declarat unul din membrii echipei, Anja Spang (en), de la Universitatea Uppsala.
„Cu toate acestea, imaginea este departe de a fi clară, privitor la modul cum exact s-a petrecut acest lucru”.
Ceea ce cu adevărat reţine cercetarea, este faptul că, până în prezent, nimeni nu a fost în măsură să observe careva Asgard archaea în carne şi oase, ca să spunem aşa – ele sunt deocamdată cunoscute doar din ADN-ul lor.
Şi aceasta este ceea la ce ei lucrează în momentul dat – cutreierând prin diverse colțuri îndepărtate ale lumii în încercarea de a găsi o urmă a celulelor originale prin sedimentele înregistrate, pentru a avea o închipuire mai bună despre faptul cum ele arătau şi cât de complexe au fost cu adevărat Asgard archaea.
„Ar fi grozav dacă am putea izola sau dezvolta celule Asgard şi a le studia sub microscop”, a spus Ettema (en).
„Sunt convins că acest lucru va dezvălui mai multe indicii importante despre modul în care celulele complexe au evoluat. În cele din urmă, strămoșii noștri microbieni vor fi descoperiți”.
Vom sta de veghe, pentru a nu scăpa momentul în care vor fi găsiţi reprezentanții originali a acestei încrengături misterioase şi atât de importante pentru înțelegerii evoluției celulelor complexe.
Cercetarea a fost publicată în revista Nature.
Lasă un răspuns