Inborş

Tot ce-i mai interesant

  • Lume
  • Ştiinţă
  • Universul
  • Curiozităţi
  • Istorie
  • Natură
  • Sănătate
  • Tehnologii

Astronomii au prezentat prima imagine directă a două planete în jurul unei stele asemănătoare soarelui

iulie 26, 2020 by Vladimir Moşoglu Leave a Comment

Prima imagine directă a unor planete în jurul unei stele asemănătoare soarelui

La doar peste 300 de ani-lumină se află o stea ce seamănă foarte mult cu o versiune foarte tânără a soarelui nostru, cu mai multe exoplanete rotindu-se în jurul ei.

Deja, doar acest fapt este o descoperire interesantă în sine însuşi.

Dar ceea ce face sistemul să fie cu adevărat orbitor, e faptul că el tocmai a devenit primul ce a fost direct reprezentat, cu tot cu planete.

Vedeţi şi: Astronomii au descoperit o “oglindire” a planetei noastre şi a soarelui

În noaptea de 16 februarie 2020, folosind telescopul Very Large Telescope din Chile, astronomii au fost în stare să obțină observații directe a două exoplanete enorme aflate pe orbite extrem de mari în jurul stelei numite TYC 8998-760-1.

Vizualizarea directă a exoplanetelor este dificilă, dacă nu mai mult decât atât.

Ele sunt foarte vagi în comparație cu stelele lor gazdă şi sunt foarte departe de noi.

Majoritatea exoplanetelor confirmate până în prezent au fost detectate doar prin mijloace indirecte — cum ar fi slabele diminuări periodice ale luminii stelei, în timp ce o planetă trece prin faţa ei sau o ușoarele devieri a poziţiei stelei sub influenţa gravitației exoplanetei.

Vedeţi şi: NASA a anunţat descoperirea a mai mult de 1200 de exoplanete noi

Deoarece acestea sunt mai uşor de detectat când planeta este foarte mare şi foarte aproape de stea, majoritatea exoplanetelor confirmate sunt mari şi pe orbite mici.

Dar exoplanetele ce se rotesc pe orbite la distanţe mici sunt dificil de vizualizat direct, deoarece ele au tendința de a fi extrem de eclipsate de stelele gazdă; iar planetele pe orbite mai îndepărtate, în sistemele mai vechi, sunt prea reci pentru a fi detectate în infraroșu.

Până în prezent, doar câteva zeci de exoplanete au fost direct reprezentate şi doar două alte două sisteme multi-planetare — ambele în jurul unor stele foarte diferite de soare.

Însă, anul trecut, folosind vizualizarea directă (en), o echipă de astronomi, condusă de Alexander Bohn de la Universitatea Leiden din Olanda, a dat peste o planetă neobişnuită ce se rotea în jurul TYC 8998-760-1 (en).

Ea s-a dovedit a fi un gigant gazos aproximativ 14 ori mai mare decât Jupiter, ce se rotea în jurul stelei la aproximativ 160 de unități astronomice.

Pentru comparație, Pluton se roteşte în jurul soarelui la o distanţă medie de 39 de unităţi astronomice.

Aşa dar, Bohn şi colegii săi au decis să arunce o privire mai atentă, folosind instrumentul SPHERE de reprezentare a exoplanetelor al Very Large Telescope.

Ei au efectuat mai multe observații în ultimul an şi le-au combinat cu cele ce datează cu anul 2017.

Când toate datele au fost îmbinate, ei au avut o surpriză.

O clară şi luminoasă exoplanetă pe care așteptau să o vadă, TYC 8998-760-1 b.

Dar, la o distanţă mult mai mare, de 320 unități astronomice, astronomii au găsit un alt punct luminos.

O analiză atentă şi compararea imaginilor realizate în diferite momente, au relevat că aceasta nu era o stea sau o eroare, ce o a doua exoplanetă, mai mică, care are o masă de aproximativ şase ori mai mare ca cea a lui Jupiter.

Ea a fost numită TYC 8998-760-1 c.

“Echipa noastră a reuşit acum să realizeze prima imagine a acestor doi companioni giganţi ce se se rotesc în jurul unui analog solar tânăr”, a declarat astronomul Maddalena Reggiani (en) de la KU Leuven din Belgia.

Astfel de imagini nu sunt doar realizări minunate ale științei şi tehnologiei, ele, de asemenea, ne pot ajuta să înțelegem mai bine sistemele planetare.

În primul rând, TYC 8998-760-1 este tânără, are doar 16,17 milioane de ani.

Studierea exoplanetelor ce învârt în jurul stelelor tinere asemănătoare Soarelui, ne poate oferi informații valoroase despre formarea sistemelor planetare ce seamănă cu al nostru propriu.

Distanţa orbitală stabilită de echipă, deja este destul de interesant, deoarece un model de formare a sistemului planetar prevede că planetele gigantice din start se formează la distanţă, înainte de a migra spre interior, mai aproape de steaua gazdă.

Pe de altă parte, imaginile directe ale exoplanetelor ne pot ajuta la căutarea locuibilităţii.

Imaginile spectroscopice detaliate — ce descompun spectrul luminii reflectat de o exoplanetă — pot dezvălui prezenţa unei atmosfere şi chiar compoziţia acestei atmosfere.

Vedeţi şi: Telescoapele NASA au dezvăluit atmosfera unei exoplanete hibrid ciudate

Fotometria sau studierea compoziţiei variabilităţii exoplanetelor, poate dezvălui informaţii despre abundenţa şi acoperirea cu nori.

Noi încă nu suntem la acest stadiu, dar instrumentele viitoare, cum ar fi Telescopul Spaţial James Webb şi Telescopul Extrem de Mare, bazat pe terenul Observatorului European, ar trebui să fie suficient de sensibile pentru a începe să facă astfel de detectări.

Şi ele ar putea chiar să găsească planete mai mici şi mai apropiate în acest sistem, pe care SPHERE ar fi putut să le omită.

“Posibilitatea ca instrumentele viitoare, precum cele disponibile pe Telescopul Extrem de Mare, vor fi capabile să poată detecta şi planete cu masă mai mică în jurul acestei stele, marchează o etapă importantă în înţelegerea sistemelor cu mai multe planete, cu implicaţii potenţiale pentru istoria propriului nostru sistem solar”, a spus Bohn (en).

Cercetarea a fost publicată în The Astrophysical Journal Letters.

Filed Under: Ultimele articole, Universul Tagged With: astronomie, descoperiri, exoplanete

About Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor.

În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare astăzi

  • Albatrosul - animale din antarctica 23 Animale din Antarctica şi Polul Sud 110 views | posted on 27/03/2018
  • Fructe exotice - Durian 23 fructe exotice ciudate de care veţi fi cu sigu... 58 views | posted on 12/11/2015
  • Curiozităţi despre Polul Nord Curiozităţi despre Polul Nord şi informaţii intere... 56 views | posted on 01/06/2016
  • Curiozităţi despre sistemul solar 10 curiozități despre sistemul solar 53 views | posted on 02/11/2014
  • Musée Grévin - monumente şi obiective turistice din Franţa 20 Cele mai vizitate monumente şi obiective turist... 50 views | posted on 04/11/2015
  • Casa înţelepciunii - ştiinţa in lumea musulmană 15 realizări incredibile din lumea musulmană în E... 31 views | posted on 12/10/2015
  • Curiozităţi despre Africa 50 de curiozităţi despre Africa, şi date interesa... 31 views | posted on 21/10/2014

Ultimele interesante

Prima imagine făcută de Perseverance pe Marte

Roverul NASA Perseverance a aterizat cu succes pe Marte

februarie 20, 2021

Sistemul Alpa Centauri — o nouă potenţială exoplanetă

Un candidat pe rol de exoplanetă cu condiții pentru viață a fost observat în jurul Alpha Centauri A

februarie 14, 2021

FarFarOut — cel mai îndepărtat obiect din sistemul solar

Astronomii tocmai au confirmat cel mai îndepărtat obiect cunoscut din sistemul solar

februarie 13, 2021

Prima viaţă pe Pământ

Tot mai multe dovezi arată că viața pe Pământ a început nu doar de la ARN

februarie 6, 2021

Super-pământ aproape la fel de vechi ca Universul

Astronomii au descoperit un super-pământ aproape la fel de vechi ca Universul

ianuarie 31, 2021

Cartea Morţii — Egiptul antic

Un sul gigantic al “Cărții Morții” a fost descoperit într-un cavou egiptean antic

ianuarie 24, 2021

Titanosaur — cel mai mare dinozaur

Noul dinozaur masiv descoperit, ar putea fi cea mai mare creatură ce a călcat vreodată pe Pământ

ianuarie 23, 2021

Taguri

alimentaţie sănătoasă anatomie animale antropologie arheologie astrofizică astronomie biologie cancer chimie civilizaţii cosmologie cosmonautică creier cuantică curiozităţi curiozităţi biologie curiozităţi din lume curiozităţi istorice curiozităţi ştiinţifice descoperiri descoperiri arheologice ecologie Egipt energie regenerabilă evoluţie exoplanete explorare fizică galaxii genetică geografie geologie găuri negre imagini din natura invenţii marte medicină paleontologie planete sistem solar turism util viaţă pe alte planete zboruri spaţiale

Alte articole interesante

Oamenii de ştiinţă folosesc laserul pentru a debloca secretele antimateriei

Oamenii de știință au descoperit un nou organ sensibil la durere

Recent astronomii au descoperit 300 000 de galaxii noi doar pe o porțiune mică pe cer

Un nou studiu: Ce dacă vizitatorul interstelar ‘Oumuamua este o navă solară extraterestră?

“Nomazii de mare” primii oameni cunoscuți, adaptați genetic la scufundări

  • Politica de confidenţialitate

Natură

Unul dintre cele mai mari mistere ale biologiei “a fost rezolvat” de IA

Continue oare oamenii să evolueze? Oamenii de știință răspund

Oamenii de știință pentru prima dată au clonat calul lui Przewalski şi el e atât de drăguț

Urme de picioare umane vechi de 120 000 de ani au fost descoperite în Arabia Saudită

De ce unii oameni sunt mai atrăgători pentru ţânţari decât alții?

Categorii

  • Artă (13)
  • Curiozităţi (67)
  • Istorie (110)
  • Lume (163)
  • Natură (167)
  • Poza zilei (24)
  • Sănătate (146)
  • Ştiinţă (246)
  • Tehnologii (114)
  • Ultimele articole (805)
  • Universul (253)

© 2021 Toate drepturile rezervate · Inbors.com · Construit pe Genesis Framework

sponsored