Inborş

Tot ce-i mai interesant

  • Lume
  • Ştiinţă
  • Universul
  • Curiozităţi
  • Istorie
  • Natură
  • Sănătate
  • Tehnologii

Recent au fost descoperite cavouri ascunse în Egipt – arheologii sunt încântaţi

februarie 27, 2018 by Vladimir Moşoglu Leave a Comment

Cavouri ascunse în Egipt
Unul dintre cei 40 de sarcophagi care au fost descoperiţi într-un cimitir mare din provincia Minya din Egipt, la sud de Cairo.

Aici sunt comori neatinse de cel puţin 2000 de ani.

Arheologii din Egipt au făcut o descoperire incitantă a unei necropole necunoscute anterior şi neatinsă de milenii.

Cu o vechime de peste 2000 de ani, cimitirul datează din Perioada Faraonică Târzie şi dinastia Ptolemeică, şi conține cel puțin 8 cavouri, fiecare cu multiple sarcofage.

Situat la sud de Cairo în guvernoratul Minya, complexul de cavouri subterane nou descoperit este doar la şase kilometri de necropola lui Khun Tuna el-Gebel (en).

Complexul are multe încăperi subterane, iar în interior există un număr mare de morminte de familie – pline cu multe de toate, pentru a le investiga, oamenii de știință vor avea nevoie de mai mulți ani.

“Noi vom avea nevoie de cel puţin cinci ani pentru a lucra în necropole”, a spus ministrul Antichităţilor Kaled el-Enany (en).

“Acesta este doar începutul unei noi descoperiri”.

Excavarea a început la sfârșitul anului trecut şi este condusă de Mostafa Waziri, secretar general al Consiliului Suprem de Antichități.

Echipa era în căutarea secțiunii neacoperite a cimitirului celei de a 15-cea nome (diviziune) a vechiului Egipt de Sus.

În special, face de remarcat mormântul ce aparține unui mare preot al zeului Thoth, divinitatea egipteană antică a înţelepciuni, arbitrajului, scrierii, științei, magiei şi a judecății morților  cu cap de ibis.

Vedeţi şi: O mumie de 3500 de ani a fost găsită într-un mormânt uitat din Egipt

Ce a fost identificat după hieroglifele de pe borcane canopice (en) din mormânt, ca fiind Dehuty-Irdy-Es, preotul a primit şi titlul “Unul din cei cinci mari”, rezervat pentru cei mai învârstă dintre preoții lui Thoth.

Borcane canopice
Printre mumiile găsite erau borcane care conțin organe mumificate și alte rămășițe umane.

Patru din aceste borcane canopice sculptate din alabastru, acoperite cu capacuri cu cei  patru fii ai lui Horus şi cu organele conservate ale preotului mumificat în ele, la fel au fost găsite în mormânt în stare bună.

În plus, echipa a găsit cel puţin 1000 de figurine ushabti – figurine lustruite de faianță a slujitorilor sau a adepților, plasate în mormintele egiptene pentru a însoți decedatul în viaţa de apoi.

Figurine Ushabiti
Au fost descoperite și o mie de figurine vechi numite ushabti. Mumiile antice au fost îngropate cu figurine. Acestea aveau menirea să însoțească pe cei decedați în viața de apoi ca slujitori.

Vedeţi şi: O statuie imensă a unui faraon antic egiptean a fost găsită într-un cartier sărac

Însăşi aspectul mumiei şi calitatea ei, dă de înţeles că ea aparține unei persoane cu rang înalt şi ea este împodobită cu un guler de bronz ce reprezintă zeița Nut în timp ce îşi desface aripile pentru a o proteja în viaţa de apoi.

De asemenea, pe mumie au fost găsite mărgele albastre şi roşii din piatră prețioasă, plăci de bronz poleite cu aur, doi ochi de bronz, decorați cu fildeș şi cristal şi patru amulete de pietre semipreţioase.

În cavou erau 13 înmormântări.

Un săpător egiptean arată un sarcofag găsit în necropola mare.

Un alt cavou a oferit ceea ce se crede a fi un grup de familie; în total, au fost descoperiţi 40 de sarcofagi în cele 8 cavouri din complex.

Câte au mai rămas, rămâne de văzut, dar descoperirea este deja una spectaculoasă – anul trecut, ministrul a anunţat despre găsirea unui cavou în Tuna el-Gebel, care conţine cel puţin 17 mumii (en).

Vedeţi şi: ADN-ul mumiilor egiptene dezvăluie cine au fost strămoşii lor

De asemenea, descoperirea pare să confirme legătura regiunii cu Thoth (fiecare regiune în Egiptul antic avea zeul său protector). Anterior, arheologii au descoperit că mii de babuini şi ibiși mumificați – animale sacre a lui Thoth – au fost îngropate aici.

Ministrul speră că descoperirile continuie vor contribui la stimularea turismului în Egipt.

“Noi în curând vom adăuga o nouă atracţie arheologică în Egiptul mijlociu”, spune el-Enany (en).

Filed Under: Istorie, Ultimele articole Tagged With: arheologie, civilizaţii, descoperiri, Egipt

About Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor.

În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare astăzi

  • Albatrosul - animale din antarctica 23 Animale din Antarctica şi Polul Sud 112 views | posted on 27/03/2018
  • Curiozităţi despre Polul Nord Curiozităţi despre Polul Nord şi informaţii intere... 67 views | posted on 01/06/2016
  • Musée Grévin - monumente şi obiective turistice din Franţa 20 Cele mai vizitate monumente şi obiective turist... 65 views | posted on 04/11/2015
  • Fructe exotice - Durian 23 fructe exotice ciudate de care veţi fi cu sigu... 61 views | posted on 12/11/2015
  • Curiozităţi despre Africa 50 de curiozităţi despre Africa, şi date interesa... 53 views | posted on 21/10/2014
  • Curiozitati despre pasari - Onagadori 51 Curiozităţi despre păsări 48 views | posted on 16/11/2014
  • Curiozitati despre sange - eritrocite Curiozităţi despre sânge şi date interesante 42 views | posted on 14/06/2013

Ultimele interesante

Cea mai veche fabrică de bere

Cea mai veche fabrică de bere de producție în masă cunoscută a fost descoperită în Egipt

februarie 21, 2021

Prima imagine făcută de Perseverance pe Marte

Roverul NASA Perseverance a aterizat cu succes pe Marte

februarie 20, 2021

Sistemul Alpa Centauri — o nouă potenţială exoplanetă

Un candidat pe rol de exoplanetă cu condiții pentru viață a fost observat în jurul Alpha Centauri A

februarie 14, 2021

FarFarOut — cel mai îndepărtat obiect din sistemul solar

Astronomii tocmai au confirmat cel mai îndepărtat obiect cunoscut din sistemul solar

februarie 13, 2021

Prima viaţă pe Pământ

Tot mai multe dovezi arată că viața pe Pământ a început nu doar de la ARN

februarie 6, 2021

Super-pământ aproape la fel de vechi ca Universul

Astronomii au descoperit un super-pământ aproape la fel de vechi ca Universul

ianuarie 31, 2021

Cartea Morţii — Egiptul antic

Un sul gigantic al “Cărții Morții” a fost descoperit într-un cavou egiptean antic

ianuarie 24, 2021

Taguri

alimentaţie sănătoasă anatomie animale antropologie arheologie astrofizică astronomie biologie cancer chimie civilizaţii cosmologie cosmonautică creier cuantică curiozităţi curiozităţi biologie curiozităţi din lume curiozităţi istorice curiozităţi ştiinţifice descoperiri descoperiri arheologice ecologie Egipt energie regenerabilă evoluţie exoplanete explorare fizică galaxii genetică geografie geologie găuri negre imagini din natura invenţii marte medicină paleontologie planete sistem solar turism util viaţă pe alte planete zboruri spaţiale

Alte articole interesante

Această iluzie bizară face punctele de aceeaşi culoare să dispară

Istoricii susţin că, Hitler a avut un penis “minuscul”

Asteroid enorm va trece şuierând pe lângă Pământ în Ajunul Crăciunului

20 de descoperiri ştiinţifice ce au marcat anul 2017

Neandertalienii – nu oamenii moderni – au fost primii artişti de pe Pământ, susţin experţii

  • Politica de confidenţialitate

Natură

Câmpul magnetic al Pământului s-a răsturnat 42 000 mii de ani în urmă. Consecințele au fost dramatice

Noul dinozaur masiv descoperit, ar putea fi cea mai mare creatură ce a călcat vreodată pe Pământ

Unul dintre cele mai mari mistere ale biologiei “a fost rezolvat” de IA

Continue oare oamenii să evolueze? Oamenii de știință răspund

Oamenii de știință pentru prima dată au clonat calul lui Przewalski şi el e atât de drăguț

Categorii

  • Artă (13)
  • Curiozităţi (67)
  • Istorie (110)
  • Lume (164)
  • Natură (168)
  • Poza zilei (24)
  • Sănătate (146)
  • Ştiinţă (247)
  • Tehnologii (114)
  • Ultimele articole (806)
  • Universul (253)

© 2021 Toate drepturile rezervate · Inbors.com · Construit pe Genesis Framework

sponsored