Secretele Ursului de apă, singurul animal care poate supraveţui în spaţiu

Unicul animal care poate supraveţui în spaţiul cosmic. Care sunt secretele Ursului de apă?

Microscopicul tardigrade, de asemenea, cunoscut sub numele ursul de apă, este singurul animal care poate supraveţui frigului, vidului iradiat a spaţiului cosmic.

Ce-i aşa deosebit la aceste tardigrades?

Tardigrades sunt o clasă de animale microscopice cu opt membre şi cu un comportament straniu, extraterestru.

William Miller, unul din principalii cercetători a tardigrade de la Universitatea Baker, spune că aceste creaturi sunt extrem de răspândite.

Sute de specii “se găsesc pe toate cele şapte continente; peste tot, de la cel mai înalt munte până la cea mai adâncă mare”, spune el.

“Multe specii de tardigrades trăiesc în apă, dar pe uscat ele pot fi găsite aproape peste tot unde sunt muşchi sau licheni”.

În 2007, oamenii de ştiinţă au descoperit că aceste creaturi microscopice pot supraveţui o perioadă îndelungată la frig în spaţiul cosmic iradiat.

O echipă de cercetători europeni au trimis un grup de tardigrades vii pe orbita Pământului pe partea exterioară a unei rachete FOTON-M3 pe o perioadă de zece zile.

Când urşii de apă s-au întors pe Pământ, oamenii de ştiinţă au descoperit că 68 la sută au supraveţuit, rezistând încercărilor grele.

Ce? Cum este posibil asta?

Deşi (din câte ştim noi), tradegrades sunt unice în capacitatea lor de a supraveţui în spaţiu, Miller insistă asupra faptului că nu există nici un motiv să se creadă că ele au evoluat din acest motiv sau, cum a sugerat documentarul înşelător VICE, că ele sunt de origine extraterestră.

Mai degrabă, capacitatea tardigrades de a supraveţui în spaţiu este rezultatul unui răspuns ciudat dezvoltat de ele pentru a depăşi un pericol de viaţă pământesc: deficitul de apă.

Vedeţi şi: Cele mai ciudate animale din lume

Tardigrades pot fi găsite în unele dintre cele mai uscate locuri de pe Pământ.

“Am colectat tardegrades vii de sub o piatră în deşertul Sinai, într-o regiune unde nu s-au înregistrat ploii timp de 25 de ani”, spune Miller.

Totuşi, acestea sunt creaturi acvatice din punct de vedere tehnic şi necesită un strat subţire de apă pentru aproape orice activitate vitală, inclusiv pentru a mânca, a face sex sau pentru a se deplasa.

Fără apă, ei sunt la fel de plini de viaţă ca un delfin aruncat pe mal.

Dar tardigrades care trăiesc în pământ au dezvoltat o soluţie bizară pentru a  rezista secetei.

Tardigrades trec într-o stare numită desicare (deshidratare), în care ele se zbârcesc pierzând aproape toată apa din corpul lor, în afară de 3 procente, şi încetinesc metabolismul lor la un uimitor 0,01 la sută din viteaza normală.

În această stare, tardigrade doar persistă, nu face nimic, până nu e inundată cu apă din nou.

Când acest lucru se întâmplă, creatura din nou se reîntoarce la viaţă ca un burete umezit, de parcă nimic nu sa întâmplat.

Ce e chiar mai uimitor, este faptul că tardigrades poate supraveţui fiind în această stare ciudată mai mult de un deceniu.

Potrivit lui Miller, câţiva cercetători cred că unele specii de tardigrades ar putea fi capabile să supraveţuiască deshidratate timp de până la un secol.

Cu toate acestea, durata medie a vieţei a tardigrades (continuu hidratate) rare ori depăşeşte câteva luni.

“Sună destul de ciudat”, spune Miller, “chiar dacă aceste tardigrades trăiesc doar pentru câteva săptămâni sau luni, această viaţă poate fi întinsă pe mulţi, mulţi ani”.

Cum faptul de a fi uscat îi protejează de vidul din spaţiu?

În starea sa deshidratată, tardigrades sunt ridicol, aproape iraţional de elastici.

Testele de laborator au arătat că tardigrades pot suporta atât vidul absolut cât şi presiuni mai mari de cinci ori ca în cel mai adânc ocean.

Pot rezista la temperaturi mai mari de 140 grade Celsius şi chiar temperaturile mai joase de -270 grade Celsius (aproape de zero absolut) nu vor condamna creatura la moarte.

Dar, sursa exactă a rezistenţei sale este un mister, spune Emma Perry, un cercetător principal de tardigrades de la Unity College din Maine.

“În general, ştim foarte puţin despre modul în care aceste specii funcţionează, mai ales când vine vorba de nivelul molecular”.

Există indicii. Oamenii de ştiinţă au aflat că atunci când tardigrades intră în starea deshidratată, “ele înlocuiesc o parte din conţinutul celulelor sale cu o moleculă de zăhar numită trehaloză”, spune Perry.

Cercetătorii cred că molecula de trehaloză nu numai înlocuieşte apa, dar, de asemenea, în unele cazuri, poate comprima fizic molecule de apă rămase în corpul creaturii, păstrându-le de la extinderea rapidă, atunci când se confruntă cu temperaturi reci sau calde.

Acest lucru este important, deoarece extinderea moleculelor de apă (ca în cazul degerăturilor) poate însemna moartea celulară momentană la cele mai multe animale.

Ce-i cu radiaţia din spaţiu?

Spaţiul este mortal, şi nu doar din cauza vidului.

Dincolo de atmosfera noastră protectoare există radiaţii ucigaşe cauzate de supernove îndepărtate, soarele nostru şi alte surse.

Radiaţia spaţială vine sub formă de particule încărcate nocive care se pot încorpora în corpul animalelor, distrugând complet moleculele şi deteriorând ADN-ul mai rapid decât el poate fi reparat.

Dar şi aici, tardigrades par ciudat de pregătiţi pentru viaţa în spaţiu.

Potrivit lui Peter Guida, şeful laboratorului radiaţiilor din spaţiu al NASA, una dintre cele mai mari probleme legată de radiaţii pentru astronauţi (şi a tardigrades ataşate în spaţiu) este un set de molecule numite specii reactive de oxigen.

Radiaţiile ionizate intră în organism şi sondează moleculele instabile care conţin oxigen.

Cu alte cuvinte, aceste noi molecule nou iradiate se deplasează prin corp cauzând tot felul de prejudicii.

Tardigrades în timpul stării lor deshidratate produc o cantitate anormală de anti-oxidanţi (da, aceasta chiar există în afara lumii alimentelor sănătoase), care neutralizează în mod eficient aceste rătăcitoare, specii reactive de oxigen rele.

Parţial din cauza acestui talent, s-a constatat că tardigrades pot rezista cu succes la doze de radiaţii mari, mai eficient decât cercetătorii au crezut că ar fi trebuit.

Motivul pentru care tardigrades ar fi evoluat pentru a supraveţui la doze mari de radiaţii este, de asemenea, un mister.

Cu toate acestea, Miller indică o teorie de bază: Posibil tardigrades au evoluat pentru a fi măturate de vânt şi a supraveţui în atmosfera Pământului, care poate expică nu numai rezistenţa lor, dar, de asemenea, şi faptul că sunt găsite în întreaga lume.

Totuşi, există încă multe, mult mai multe de aflat despre aceste creaturi fascinante.