Per aspera ad astra
Una dintre cele mai strălucite minţi din lume a încheiat un parteneriat cu unul dintre cei mai bogaţi antreprenori, pentru a anunţa un nou proiect ambiţios care ar putea face posibilă ajungerea tehnologiilor umane în decursul vieţei noastre spre cea mai apropiată sistemă stelară, Alfa Centauri,.
Cu tehnologia de azi, călătoria spre Alfa Centauri ar dura mai mult de 30 000 de ani .
Dar noua misiune propune folosirea unei flotile mici, un ‘nanocraft’ de dimensiunea unui timbru, care va fi propulsat de lasere cu o viteză de până la 20% din viteza luminii, ceea ce înseamnă că va trece fluierând pe lângă Pluto în doar trei zile şi ar putea ajunge la steaua noastră vecină doar peste 20 de ani de la lansare.
Scopul este de a căuta dovezi a existenţei extratereştrilor în afara sistemului nostru solar.
Vedeţi şi: 10 curiozităţi despre sistemul solar
Iată că, după secole de aspiraţii, în sfârşit vom face o încercare să explorăm stelele, şi nu ne putem gândi la o echipă mai bună ca aceasta, o echipă în frunte cu visătorul fizician geniu Stephen Hawking şi un mare iubitor al spaţiului miliardarul Yuri Milner.
„Pentru prima oară în istoria omenirii, putem face mai mult decât doar să ne uităm la stele”, , într-un anunţ comun cu Hawking în New York City.
„Noi, de fapt, putem ajunge la ele”.
Proiectul a fost numit ‘Breakthrough Starshot(en)‘ şi Milner a investit la moment 100 de milioane de dolari în crearea şi lansarea micului nanocraft.
De asemenea, anul trecut Milner a investit milioane în ajutorul căutării vieţii extraterestre, prin folosirea telescoapelor terestre, dar acum el face un pas mai departe şi vrea să trimită tehnologiile umane departe spre stele, pentru a o găsi în sfârşit.
După asocierea cu Hawking, Milner a primit, de asemenea, o serie de alte nume mari implicate, inclusiv creatorul Facebook-ului, Mark Zuckerberg.
Iniţiativa va fi condusă de Pete Worden, fostul director al centrului de cercetare AMES al NASA.
Deci, cum va lucra Breakthrough Startshot?
Alfa Centauri este la 4.37 ani lumină sau la 40.2 trilioane kilometri de noi şi utilizând navele spaţiale actuale, alimentate cu gaz propulsor, călătoria ne va lua 30 000 de ani, o misiune de explorare nu prea practică.
Dar, Hawking şi Miler au ceva diferit în concepţia lor pentru exploratorul lor stelar.
În loc de arderea combustibililor de rachete grele, pentru a creea forţa de tracţiune, mica navă va fi alimentată de lumină.
Nava spaţială a fost numită ‘Starship’ şi este aproximativ de mărimea unui timbru poştal.
Cântărind aproximativ un gram, Starship va conţine un aparat de fotografiat, propulsoarele de fotoni, sursa de alimentare, echipamente de navigaţie şi comunicaţii, toate comprimate până la un pachet micuţ.
Această navă va fi complectată cu un ‘LightSail (Pânzălumină)’ de un metru, care va fi doar de câţiva atomi grosime şi va cântări doar câteva grame.
La fel ca nava spaţială propusă de Bill Nye(en), ea va naviga generând forţa de tracţiune prin ‘împingerea’ ei de particulele de lumină.
Dar, pentru a accelera lucrurile un pic, Milner şi Hawking vor folosi laserele, cu intenţia de a da un impuls suplimentar Starship-ului lor.
Prezentând prototipul lor, Milner şi Hawking au calculat că prin ‘suflarea’ unei energii aproximativ de 100 de gigawaţi de la un laser bazat la sol, similară cu energia necesară pentru a ridica Space Shuttle-ul de la Pământ, vor fi în măsură să accelereze mica navă la viteze de până la 161 de milioane de kilometri pe oră.
Cu această viteză, ei pot ajunge la Alfa Centauri doar în 20 de ani.
Pueţi vedea procesul de lansare în video-ul de mai jos.
Ideea este de a lansa o flotă întreagă de aceşti nanocrafţi, astfel încât aceştea să se poată răspândi în spaţiu şi să treacă pe lângă toate planetele din sistemele stelare apropiate, pentru a vedea dacă ar putea fi sau nu potenţial locuibile.
Desigur, toate acestea, deocamdată, sunt doar în teorie.
Nu este pentru prima dată când oamenii de ştiinţă propun nave spaţiale pe bază de laser, şi cel puţin pe hârtie, toate calculele lor par să corespundă aşteptărilor.
Dar, Milner şi Hawking, nu au testat încă navele lor spaţiale şi recunosc că este un drum lung de parcurs.
„Conceptul Breakthrough se bazează pe tehnologii care sunt deja sau ar putea fi disponibile în viitorul apropiat”, .
„Dar, ca şi orice moonshot (lansare de navă spre lună), există obstacole majore care trebuie rezolvate”.
Ei acum invită la implicare întreaga comunitate ştiinţifică internaţională, precum şi publicul larg, cu privire la modul în care ar putea îmbunătăţi planul lor, toate prototipurile şi informaţiile vor rămâne accesibile pe tot parcursul misiunii.
Sigur este un pas ambiţios, dar aşa a fost, şi cu aterizarea pe Lună, şi cu prima misiune pe Marte.
Şi dacă cineva este în satare să realizeze acest lucru, aceştea sunt oamenii din spatele proiectului Breakthrough Starshot.
Minunate planuri !
Doua regrete: nu le putem vedea realizate nici noi, spectatorii, nici initiatorii, in viata noastra;
Conducatorii actuali ai omenirii sunt atat de stupizi si ahtiati dupa impunerea vointei proprii nu a sluji interesele celor pe care ii conduc incat irosesc resursele in razboaie locale, lupte politice impotriva adversarilor in loc sa sprijine astfel de proiecte.