Inborş

Tot ce-i mai interesant

  • Lume
  • Ştiinţă
  • Universul
  • Curiozităţi
  • Istorie
  • Natură
  • Sănătate
  • Tehnologii

Un cavou “deosebit” de bine conservat vechi de 4400 de ani a fost recent descoperit în Egipt (Imagini)

decembrie 18, 2018 by Vladimir Moşoglu Leave a Comment

Nou cavou descoperit în Egipt
Scenele reprezintă proprietarul cavoului şi familia sa. (Khaled Elfiqi/EPA-EFE/REX)

Cavoul extrem de bine conservat, recent descoperit în Egipt, a fost stabilit a fi locul de odihnă final al unui preot regal, care, potrivit unui reprezentant al săpăturilor, şi-a iubit cu adevărat mama.

“El menționează numele mamei sale aproape peste tot aici”, a declarat Mostafa Waziri, secretar general al Consiliului Suprem al Antichităților, indicând spre zeci de hieroglife, statui şi desene.

Vedeţi şi: Noua rampă descoperită, posibil a fost utilizată pentru construcția Marei Piramide din Egipt

Fotografii şi videoclipuri ale cavoului, care are o vechime mai mare de 4400 de ani, arată starea sa excepțională.

Waziri a declarat că descoperirea, ” printre cele din ultimele decenii, este una unică de felul său “, potrivit Reuters (en).

Numele preotului este Wahtye şi el a slujit în timpul celei de-a cincea dinastii sub conducerea regelui Neferirkare, potrivit lui Waziri.

Cavoul său este de aproximativ 33 metri în lungime, 3 metri în lăţime şi 3 metri în înălțime şi a fost descoperit în regiunea Saqqara, care este la sud de Cairo.

El conţine două nivele pline cu zeci de statui şi desene colorate ale preotului şi familiei sale.

Desene diverse de pe pereți ilustrează “fabricarea ceramicii şi vinului, efectuarea ofrandelor religioase, spectacole muzicale, bărci de navigaţie, fabricarea de mobilier funerar şi vânătoarea”, potrivit Egypt Today (en).

NPR (en) raportează că situl Saqqara face parte dintr-un complex mai mare, în care arheologii au descoperit arta şi arhitectura care oferă o perspectivă asupra vieții cotidiene din Egiptul antic.

Multe alte artefacte antice probabil rămân ascunse în adâncurile cavoului, a spus Waziri.

Vedeţi şi: Recent au fost descoperite cavouri ascunse în Egipt – arheologii sunt încântaţi

Joi, arheologii au eliminat un ultim strat de resturi din cavou şi au găsit cinci puţuri înăuntru, a spus Waziri.

Unul dintre puțuri era desigilat fără a avea ceva în interior, dar celelalte patru erau sigilate.

Ei se aşteaptă să facă mai multe descoperiri, atunci când vor excava aceste puțuri începând de duminică, a spus el.

În special, el îşi leagă speranțele de unul dintre puţuri.

“Noi vom începe săpăturile poimâine, pentru a dezvălui ce secrete ascunde acest puţ”, a spus el.

Excavarile următoare se aşteaptă să înceapă duminica.

“Descoperirea acestui cavou este deosebită deoarece starea sa este aproape perfectă”, a spus Waziri .

“Desenele lui au fost aproape complet conservate, iar însăși mormântul nu a fost jefuit”, a spus el, potrivit Reuters.

“Culoarea a rămas aproape intactă, chiar dacă mormântul are aproape 4400 de ani”.

Dinastia a cincea a condus Egiptul începând aproximativ cu anul 2500 î.e.n. până în anul 2350 î.e.n., nu după mult timp după ce a fost construită marea piramidă din Giza.

Saqqara a servit ca necropola pentru Memphis, capitala Egiptului antic pentru mai mult de două milenii.

Vedeţi mai multe fotografii ale cavoului mai jos:

O vedere de pe peretele cavoului. (Mohamed Abd El Ghany/Reuters)
Un muncitor arheologic în interiorul cavoului. (Mohamed Abd El Ghany/Reuters)
Statuile din cavoul lui Wahtye. (Mohamed Abd El Ghany/Reuters)
Statuile din interiorul cavoului lui Wahtye. (Khaled Elfiqi/EPA-EFE/REX)
Cavoul lui Wahtye datează cu domnia regelui Neferirkare. (Mohamed Abd El Ghany/Reuters)
Puţurile din cavoul lui Wahtye. (Mohamed Abd El Ghany/Reuters)
O statuie din interiorul cavoului lui Wahtye. (Mohamed Abd El Ghany/Reuters)
Intrarea în cavou. (Khaled Desouki/AFP/Getty Images)

Filed Under: Istorie, Ultimele articole Tagged With: arheologie, descoperiri, Egipt

About Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor.

În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare astăzi

  • Albatrosul - animale din antarctica 23 Animale din Antarctica şi Polul Sud 116 views | posted on 27/03/2018
  • Curiozităţi despre Polul Nord Curiozităţi despre Polul Nord şi informaţii intere... 59 views | posted on 01/06/2016
  • Musée Grévin - monumente şi obiective turistice din Franţa 20 Cele mai vizitate monumente şi obiective turist... 57 views | posted on 04/11/2015
  • Fructe exotice - Durian 23 fructe exotice ciudate de care veţi fi cu sigu... 55 views | posted on 12/11/2015
  • Curiozităţi despre sistemul solar 10 curiozități despre sistemul solar 54 views | posted on 02/11/2014
  • Curiozităţi despre Africa 50 de curiozităţi despre Africa, şi date interesa... 48 views | posted on 21/10/2014
  • Casa înţelepciunii - ştiinţa in lumea musulmană 15 realizări incredibile din lumea musulmană în E... 33 views | posted on 12/10/2015

Ultimele interesante

Prima imagine făcută de Perseverance pe Marte

Roverul NASA Perseverance a aterizat cu succes pe Marte

februarie 20, 2021

Sistemul Alpa Centauri — o nouă potenţială exoplanetă

Un candidat pe rol de exoplanetă cu condiții pentru viață a fost observat în jurul Alpha Centauri A

februarie 14, 2021

FarFarOut — cel mai îndepărtat obiect din sistemul solar

Astronomii tocmai au confirmat cel mai îndepărtat obiect cunoscut din sistemul solar

februarie 13, 2021

Prima viaţă pe Pământ

Tot mai multe dovezi arată că viața pe Pământ a început nu doar de la ARN

februarie 6, 2021

Super-pământ aproape la fel de vechi ca Universul

Astronomii au descoperit un super-pământ aproape la fel de vechi ca Universul

ianuarie 31, 2021

Cartea Morţii — Egiptul antic

Un sul gigantic al “Cărții Morții” a fost descoperit într-un cavou egiptean antic

ianuarie 24, 2021

Titanosaur — cel mai mare dinozaur

Noul dinozaur masiv descoperit, ar putea fi cea mai mare creatură ce a călcat vreodată pe Pământ

ianuarie 23, 2021

Taguri

alimentaţie sănătoasă anatomie animale antropologie arheologie astrofizică astronomie biologie cancer chimie civilizaţii cosmologie cosmonautică creier cuantică curiozităţi curiozităţi biologie curiozităţi din lume curiozităţi istorice curiozităţi ştiinţifice descoperiri descoperiri arheologice ecologie Egipt energie regenerabilă evoluţie exoplanete explorare fizică galaxii genetică geografie geologie găuri negre imagini din natura invenţii marte medicină paleontologie planete sistem solar turism util viaţă pe alte planete zboruri spaţiale

Alte articole interesante

10 cei mai mari păianjeni din lume

Cele mai uimitoare descoperiri ştiinţifice din 2015

Noile linii Nazca descoperite recent, au stat ascunse în deşert timp de mii de ani

Ce este fericirea din punct de vedere stiintific?

Asteroid enorm va trece şuierând pe lângă Pământ în Ajunul Crăciunului

  • Politica de confidenţialitate

Natură

Unul dintre cele mai mari mistere ale biologiei “a fost rezolvat” de IA

Continue oare oamenii să evolueze? Oamenii de știință răspund

Oamenii de știință pentru prima dată au clonat calul lui Przewalski şi el e atât de drăguț

Urme de picioare umane vechi de 120 000 de ani au fost descoperite în Arabia Saudită

De ce unii oameni sunt mai atrăgători pentru ţânţari decât alții?

Categorii

  • Artă (13)
  • Curiozităţi (67)
  • Istorie (110)
  • Lume (163)
  • Natură (167)
  • Poza zilei (24)
  • Sănătate (146)
  • Ştiinţă (246)
  • Tehnologii (114)
  • Ultimele articole (805)
  • Universul (253)

© 2021 Toate drepturile rezervate · Inbors.com · Construit pe Genesis Framework

sponsored