
După ani de căutări, oamenii de ştiinţă au descoperit o specie nouă de şobolani pe insulele Solomon.
Numit Uromys Vika, el este destul de mare, aproximativ 50 de centimetri, trăiește în copaci şi are dinţi suficienți de puternici pentru a sparge nuci de cocos.
Expertul în mamifere (mammalogist), Tyrone Lavery, care a făcut descoperirea împreună cu John Vendi şi Hikuna Judge, pentru prima dată au auzit despre acest animal evaziv în 2010, când a vizitat regiunea Melaneziană pentru prima dată şi s-a întâlnit cu localnicii de pe insula Vangunu care i-au povestit despre un şobolan mare de copaci ce locuiește pe insulă.
Localnicii l-au numit Vika. Lavery a început căutările șobolanului gigantic deodată ce a auzit prima dată despre el, dar ele nu au dat nici un rezultat.
Explicând unul dintre motivele care au făcut căutările dificile, Lavery a spus într-o declaraţie:
„Dacă lucraţi cu ceva care trăiește la sol, vă uitaţi numai în două dimensiuni, de la stânga la dreapta, şi înainte şi înapoi. Dacă căutaţi ceva ce poate trăi pe copaci ce au înălțimi de 9 metri, atunci există o nouă dimensiune unde ar trebui să căutaţi”.
În realitate descoperirea lui U. vika, denumit astfel după numele local pentru acest animal, a fost una aproape norocoasă. Unul din ei a fost observat fugind dintr-un copac care fusese tăiat.
„Imediat după ce am examinat specimenul, am înțeles că este ceva diferit. Există doar opt specii cunoscute de şobolani nativi de pe Insulele Solomon şi examinând trăsăturile craniului, aş putea exclude imediat o grămadă de specii”, a spus Lavery în declaraţie.

Comparând ADN-ul din specimen cu materialul genetic al rudelor sale de pe insulă şi examinând alte specii din muzee, Lavery avea dovezile necesare pentru a verifica dacă U. vika este într-adevăr o specie de rozătoare necunoscută anterior.
Vedeţi şi: 17 animale dispărute în decursul vieţei noastre
Șobolanii negri, răspândiți în zonele urbane din Europa şi Statele Unite, de obicei cântăresc mai puţin de 230 de grame, în timp ce U.vika cântărește până aproape de un kilogram.
Deocamdată, ei nu au fost observați să fărâme nuci de cocos (un comportament a lui vika, despre care localnicii îi spuneau lui Lavery), dar ei rod găuri circulare în cochiliile de nuci pentru a ajunge la miezul din interior.

Insulele Solomon se află la aproape la 1600 de kilometri nord-vest de Australia şi sunt izolate biologic. Prin urmare, peste 50% de mamifere găsite pe insulele care formează această ţară nu se găsesc nicăieri în altă parte decât aici.
„Strămoşii lui Vika au ajuns pe insulă pe vegetație, şi odată ce au sosit aici, au evoluat în această specie minunată nouă, fiind total diferiți de cei care au venit odată de pe continent”, a spus Lavery în declaraţie.
Dacă sunteţi unul dintre cei care o fobie de şobolani – o fobie destul de răspândită – atunci s-ar putea să găsiţi o alinare în faptul că aceste rozătoare gigantice se găsesc numai pe Insulele Solomon.
De asemenea, datorită ca de obicei factorului activității umane – în cazul dat, a defrişării şi prelucrării lemnului – animalul va fi în curând înregistrat ca fiind în pericol critic, a spus Lavery.
„Specia se află într-o situație precară, dacă nu l-am fi descoperit acum, s-ar putea să nu-l fi fost descoperit niciodată. Zona în care a fost găsit, este unul din locurile rămase încă neatinse de defrişări”, a adăugat el, spunând că șobolanul are, de asemenea, o semnificație culturală pentru oamenii de pe insula Vangunu.
Lucrarea ce a anunţat descoperirea U.vika a apărut în Journal of Mammology.
Sursă: International Business Times
Lasă un răspuns