Extratereştri? Sau o bucată de hidrogen solid? Ce idee e mai mult lipsită de sens?
‘Oumuamua — un obiect misterios interstelar ce a traversat fulgerător sistemul nostru solar în urmă cu doi ani — ar putea fi de fapt o tehnologie extraterestră.
Acest lucru se datorează faptului că o explicație alternativă, non-extraterestră, ar putea fi extrem de defectuoasă, după cum susține un nou studiu.
Dar, majoritatea oamenilor de ştiinţă cred puțin probabilă ideea că noi am observat o tehnologie extraterestră în sistemul nostru solar.
În anul 2017, în sistemul nostru solar s-a ciocnit cu un obiect pierdut în spațiul interstelar.
Obiectul, supranumit ‘Oumuamua, părea să fie lung şi subțire — în formă de trabuc — rostogolindu-se de la un capăt la altul.
Apoi, observațiile colectate au arătat că el se accelerează, aşa precum ceva l-ar împinge din urmă.
Iar oamenii de ştiinţă încă nu știu sigur cauza.
O explicație? Obiectul era propulsat de un mecanism extraterestru, cum ar fi o pânză solară (lightsail) — un aparat larg, subțire de un milimetru, ce accelerează pe măsură ce este împinsă de radiațiile solare.
Vedeţi şi: Primul obiect interstelar care a venit în vizită e mult mai incredibil decât se credea
Principalul susținător al acestui argument a fost Avi Loeb, un astrofizician de la Universitatea Harvard.
Totuşi, majoritatea oamenilor de ştiinţă consideră că accelerația șubredă a ‘Oumuaua, probabil, se datora unui fenomen natural.
În luna iunie, o echipă de cercetare a înaintat versiunea (en) că hidrogenul solid explodează invizibil pe suprafaţa obiectului interstelar şi-l determină să accelereze.
Acum, într-o nouă lucrare publicată luni (17 august) în The Astrophysical Letters, Loeb şi Thiem Hoang, astrofizicieni la Institutul de Astronomie şi Ştiinţă Spaţială din Coreea, susțin că ipoteza cu hidrogenul nu ar putea funcţiona în lumea reală — ceea ce ar putea însemna că colţul nostru de spaţiu a fost cândva vizitat de extratereștri avansați.
Vedeţi şi: Un nou studiu: Ce dacă vizitatorul interstelar ‘Oumuamua este o navă solară extraterestră?
Iată care-i problema cu ‘Oumuamua: El se mişcă ca o cometă, dar nu a avut o coamă sau coadă clasică a unei comete, a spus astrofizicianul Darryl Seligman (en), autor al ipotezei hidrogenului solid, ce începe o bursă postdoctorală în astrofizică la Universitatea din Chicago.
‘Oumuamua a fost primul obiect vreodată observat, ce a intrat în sistemul nostru solar şi apoi la părăsit.
Aceasta îl deosebește de majoritatea obiectelor din sistemul nostru solar ce se rotesc în jurul soarelui, fără a părăsi vecinătatea cerească.
Vedeţi şi: 10 curiozități despre sistemul solar
Călătoria sa şi faptul că el accelera, sugerează că ‘Oumuamua, care se estimează a avea o lungime de aproximativ 400-800 de metri, a fost o cometă.
Şi, totuşi, „nu a fost detectată nici o ‘coamă’ sau degazare detectată provenită din obiect”, a spus Seligman (en).
În mod normal, cometele provin din regiuni mai îndepărtate de la soare decât asteroizii, iar gheaţa de pe suprafața lor se transformă direct în gaz pe măsură ce ele se apropie de soare, lăsând o urmă de gaz sau ceea ce vedem noi ca o frumoasă coadă de cometă, a spus Seligman (en).
Această degazare schimbă modul cum cometa se deplasează prin spațiu, a spus el.
Seamănă un pic cu un motor de rachetă foarte lent: Razele solare lovesc cometa, partea cea mai caldă a ei izbucnește cu gaze ce sunt expulzate în spate, făcând-o tot mai repede să se îndepărteze de astru.
Într-o lucrarea publicată pe 9 iunie în The Astrophysical Journal Letters, Seligman şi astrofizicianul de la Universitatea Yale, au propus că obiectul ar putea fi format parțial sau în totalitate din hidrogen molecular — molecule ușoare compuse din doi atomi de hidrogen (H2).
Gazul H2 îngheaţă într-un solid pufos cu densitate mică, numai atunci când este foarte rece — mai precis, minus 259.14 grade Celsius, sau doar cu 14,01 grade Celsius peste zero absolut, în atmosfera Pământului.
Cercetătorii au propus anterior existenţa „aisbergurilor de hidrogen” în colţurile foarte reci ale cosmosului, au scris Laughlin şi Seligman în studiu.
Şi hidrogenul degazat nu ar fi vizibil de pe Pământ — ceea ce înseamnă că nu ar lăsa în urmă o coadă vizibilă de cometă.
Vedeţi şi: Elemente incipiente pentru apariţia vieţii au fost descoperite în atmosfera unei comete
Calculele au lucrat perfect; În timp ce alte câteva substanțe (cum ar fi neonul solid) ar putea explica posibila accelerație fără coamă, hidrogenul se potrivea cel mai bine datelor.
Dar în noua lor lucrare, Hoang şi Loeb ripostează la această idee şi susţin că explicația icebergului cu hidrogen are o problemă la bază: Cometele se formează atunci când granulele de praf înghețat se ciocnesc între ele în spaţiu şi formează aglomerații şi apoi aceste aglomerații atrag mai mult praf şi aglomeraţii.
Cometele sunt ca oamenii de zăpadă: ei supraviețuiesc doar atât timp cât nu se topesc.
Adezivitatea ce ajută la formarea cometelor este similară cu adezivitatea cuburilor de gheaţă scoşi direct din congelatorul rece.
Lăsaţi un cub de gheaţă pe masă pentru un minut sau două, după ce suprafaţa lor se va încălzi un pic, ei nu vor mai fi lipicioşi.
O peliculă subțire de apă lichidă pe suprafaţa lor, îi fac alunecoși.
Hoang şi Loeb au argumentat că chiar şi lumina stelelor în părțile cele mai reci ale spațiului, ar încălzi micile bucăți de hidrogen solid înainte ca ele să reușească să se aglomereze împreună şi să formeze o cometă de mărimea lui ‘Oumuamua.
Şi, mai mult ca atât, călătoria de la cel mai apropiat „nor gigant molecular” — o regiune de spațiu plină de praf şi gazoasă, unde se crede că se formează aisberguri de hidrogen — este mult prea lungă.
Vedeţi şi: Oamenii de știință pretind că au găsit pentru prima dată o proteină extraterestră într-un meteorit
Un aisberg de hidrogen ce călătorește sute de milioane de ani prin spațiul interstelar s-ar fi destrămat, prăjit de lumina stelelor.
Seligman a confirmat că analiza lui Loeb a fost corectă, deoarece nicio cometă cu hidrogen nu va supraviețui unei călătorii atât de lungi.
„Aisbergurile de hidrogen nu trăiesc atât de mult în galaxie”, a spus el (en).
„Şi cu siguranță nu dispuneți de timpul necesar ca să vă deplasați la [cel mai apropiat] nor molecular gigant”.
Teoria funcţionează numai dacă ‘Oumuamua are doar 40 de milioane de ani, a spus el (en).
În acest interval de timp, degazarea ar putea fi putut modela forma alungită a cometei fără a o distruge în întregime.
El a făcut referire la o lucrare publicată în aprilie în The Astronomical Journal, ce propunea o serie de locuri de origine din apropiere pentru ‘Oumuamua.
Autorii lucrării nu au putut identifica definitiv locul de origine a cometei, ceea ce ar fi imposibil, potrivit lor.
‘Oumuamua se mișca greoi până ce nu a ajuns de-a binelea sub influenţa gravitații soarelui nostru, ceea ce face complicată urmărirea cometei prin spațiu.
Vedeţi şi: 23 de curiozităţi uimitoare despre gravitaţie
Dar cercetătorii au încercat să vadă ce altceva a mai trecut prin zona Căii Lactee pe care soarele nostru o trece acum în istoria cosmică recentă.
Ei s-au oprit asupra la două grupe de stele tinere, grupurile în mișcare Carina şi Columbia, a spus Tim Hallatt (en), student absolvent şi astrofizician la Universitatea McGill din Montreal şi autor principal al lucrării publicate în aprilie.
Ele s-au format în urmă cu aproximativ 30-45 milioane de ani în urmă într-un nor de gaz care s-a dispersat apoi.
Acest nor disipat de gaz molecular, cu doar câteva stele tinere, este unul în care s-ar putea forma aisbergurile de hidrogen, a spus Hallalt.
„Există mai multe procese ce pot expulza obiecte de tipul ‘Oumuamua din stelele tinere aflate în grupuri în mișcare — aşa ca ghiontirile gravitaționale între stelele din grup, formarea planetei, sau, după cum susțin Seligman şi Laughlin, norii moleculari, ce crează în primul rând stelele”, a spus Hallatt pentru Live Science (en).
Toate aceste lucrări se potrivesc perfect dacă să presupunem că ‘Oumuamua a fost un aisberg cu hidrogen ce îşi trage originea în Carina sau Columba, a adăugat Hallatt.
„Ideea lui Seligman şi Laughlin ar putea funcționa aici, deoarece moleculele H2 ar trebui să aibă o viaţă scurtă (aşa cum a dedus corect Loeb), iar o origine din Carina sau Columbia ar face-o suficient de tânără pentru a supraviețui călătoriei sale”, a spus el (en).
Loeb, însă, nu este de acord.
„Scurtarea distanței pe care trebuie să o parcurgă icebergul H2 nu rezolvă problemele conținute în lucrarea noastră, deoarece icebergul H2 trebuia să se fi format odată cu sistemul planetar părinte, acum miliarde de ani”, iar în acești eoni de timp, aisbergul s-ar fi evaporat, a spus el pentru Live Science într-un email (en).
Loeb a mai adăugat că aisbergurile de hidrogen ar trebui să provină din nori moleculari uriași, nu din regiuni ale spațiului aşa ca Carina şi Columba.
Şi a reiterat că nici un aisberg cu hidrogen nu poate supraviețui călătoriei de la cel mai apropiat nor molecular uriaș.
Întrebat dacă există vreo explicație explicită pentru accelerarea lui ‘Oumuamua, Loeb a făcut referire la o carte încă nepublicată pe care a scris-o, numită „Extraterestru: Primul semn al vieții inteligente dincolo de Pământ” (Extraterrestrial: The First Sign of Intelligent Life Beyond Earth), ce va fi publicată în ianuarie.
Lasă un răspuns